Ea

Nu ajungi să trăiești cu adevărat până când nu o cunoști pe Ea. Nu vei fi cel mai fericit până când Ea îți va zâmbi. Nu vei ajunge niciodată să zici:„Am avut cea mai frumoasă zi” până când nu stai lângă Ea o clipă. Nu vei ajunge niciodată să fi cel mai cunoscut până când Ea nu-ți va cunoaște tot sufletul. Nu vei ajunge să fi niciodată cel mai bun, pentru că Ea va fi todeauna cea mai bună din lumea ta. Nu vei avea niciodată posibilitatea să vezi o stea mai frumoasă noaptea, pentru că Ea îți va fi cea mai luminoasă stea pentru todeauna. Nu îți va străluci un soare atât de puternic precum este Ea în nici o dimineață. Nu te va mai încuraja nimeni atât de frumos deoarece Ea îți va spune: „Iubitule, e o zi frumoasă” .  Nu va mai fi nimeni mai special decât Ea, doar pentru că Ea ești tu. 

Tu.

Un peisaj nemaipomenit îți inundă sufletul adus de  mirosul negreșit al crinilor ce au crescut pe marginea prăpastiei, acum depinzând doar de un singur lucru: viața de după prăpastie, ce pare, inițial aceeași, fără nici o diferență sau schimbare majoră ce ți-ar modifica modul tău de a fi. Doar lasă-ți gândul să zboare ușor, peste albul nemuritor al oceanului de nori din vârful muntelui tău, și destinu-ți va fi scris cu cerneală albastră pe foiță de aur. Nu uita, orice semn de întrebare vine, nu de la Creator, ci de la noi, oamenii, iar inspirația nu se naște într-o minte umană ci într-o fabrică divină ce e capabilă să te trezească din somn și să-ți șoptească la ureche o inevitabilă întâmplare, ce poate a fost tristă din cauza picăturilor de ploaie ce și-au lăsat amprenta pe desenul tău, ce vroiai să i-l dai bunicii, în semn de respect, sau urmai să devii mare pictor, excelând cu operele tale: scene din viața unui oraș sufocat de grija banilor.
Ridică-ți privirea! În fața ta se află viața, cea care, negreșit îți curge prin vine. Cea căruia îi ești dator de ceea ce ești, ca om. Cea care te va părăsi într-un moment dat, chiar dacă ești bogat sau sărac, pentru că ea ascultă Șeful. Mergi mai departe, până ce ultima picătură va mai putea fi scursă, până ce ultima privire ți se va putea aduce, până ce ultima iubire va fi uitată, și vei ajunge ceea ce ți-ai dorit mereu: totul.

Era doar o poveste despre noi.

Îmi aduc aminte cu plăcere de aceea zi, în care am văzut-o pe ea. Ea cea care urma să-mi aducă sfârșitul stărilor nasoale, a visurilor cu ochii deschiși, a vremurilor urâte. Pentru că, pur și simplu ea era ceea ce îmi doream. Pentru că, pur și simplu era cea mai minunată. Și da, am reușit să trec peste multe în perioada asta doar gândindu-mă la ea.  Și da, am trăit momente unice atunci când ne-am întâlnit prima dată. Părea că temelia unui castel este deja în construcție. Părea că am luat taxiul spre cea mai bună destinație posibilă din viața mea. Noi doi♥
Cu toate că era încăpățânată, cu toate că era cu capul în nori, cu toate că nu mă zărea când ne întâlneam pe stradă, și cu toate că prima ei impresie a fost: „Ăsta-i urât”. Cu toate acestea ea era „motănica” mea, era cea pe care o iubeam poate nu îndeajuns încât să-și dea seama. Cu toate astea, mă simțeam minunat doar gândindu-mă la ea.
Felul în care râdea, felul în care se îmbrăca, privirea ei, modul în care tachina pe cineva, toate erau ale ei, și le împărtășea cu mine. Făceau parte din fata după care eram înnebunit, pentru care făceam orice, și mă speriam la micile ei glume cu : „A ajuns la spital fiindcă a leșinat!”.
Acum doar doi străini, ea într-un loc, el în altul gândindu-se și încercând să-și ceară iertare, chiar dacă ea nu-i mai oferă nici o șansă.

Pentru că e viața.

De va exista vreodată cineva ce te va împinge îndărăt, nu uita că acolo, în acel îndărăt există o ființă ce veghează asupra liniștii tale, asupra fericirii, iar acea ființă, cea căruia i-ai spus cândva „te iubesc”, cea care, cândva a fost totul pentru tine te va ajuta să treci peste acest moment, te va ajuta să redevii persoana care ai fost, te va duce chiar mai sus decât ai fost. V-a ajunge cu tine pe cele mai înalte culmi, a paradisului ori a raiului și-ți va face viața frumoasă. Ca să ajungi sus trebuie să fi jos. Ca să fi deștept trebuie să fi prost. Ca să trăiești trebuie să te naști. Ca să te naști trebuie să fi nimic.

Nu ajunge doar un cuvânt în a explica, nu ajunge doar o picătură ca o floare să fie frumoasă. Toate lucrurile trebuiesc tratate ca pe o știință, ca pe o tehnică ce trebuie învățată, sau ca pe un origami ce trebuie rezolvat pentru a trece mai departe. Și vrei să treci mai departe? E greu tare. Doar cei care știu cu adevărat pot face asta. E o artă cea a ”nu-mi pasă, trec mai departe„ și o știință exactă cea a ”Am trecut mai departe, am trecut și de asta...„ Niciodată nu poți spune că nu ai o viață frumoasă. Ceea ce te va face mai optimist nu e trecutul,ci viitorul. Ceea ce te va stimula să treci mai departe nu e ceea ce au făcut alții, ci ceea ce vei face tu. Și iată că uneori, poți spune că viața mi-am făcut-o eu.

Doar ea...

E dimineață.
Soarele cu ale lui veșnice și arzătoare raze răsare de după clădiri luminând calea și lăsând în urma ta un întreg univers de stele și presărat cu milioane de minuni dumnezeiești ce-ți revarsă misterioasa-ți agonie în râurile ce merg spre necunoscut.
O privire de a ei, un gând de-al lui, o lacrimă de-a ei și-un fir de păr de-al lui va crea toată lumea lor. O lume în care durerea va urma calea cea mai neplăcută, transformându-se până la ei în plăcere, unde ura v-a călători cu cel mai accidentat automobil, iar până la ei aceasta se va schimba în iubire. „Iubește-i pe cât de mult te urăsc.” Toate în lumea lor după acest principiu se bazează.

- Iubito, hai să plecăm departe, unde doar Dumnezeu va știi de noi, și acolo lumea noastră va fi cum ne-o dorim .
-Iubite, ia-mă departe, căci lumea asta mă sufocă.
Cei doi copii își șoptesc încet, sub clar de lună, îmbrățișați ca niciodată, fără ca să le pese de nimic. E noapte, iar oamenii se strâng acasă să-și mai spună încă odată un sincer „Te iubesc”.  
                                                                                                                        Florin Ț. apr. 2013

„O inimă sub o piatră”

Să reduci Universul la o singură ființă, să preamărești o singură ființă ca pe Dumnezeu, iată ce este dragostea. Unele gânduri sunt rugăciuni. Există momente în care, oricare ar fi atitudinea corpului, sufletul e îngenuncheat. Dacă ești piatră, fii magnet; dacă ești plantă, fii simțitor; dacă ești om fii iubire. Nimic nu-i este dragostei îndeajuns. Ai fericirea, vrei paradisul; ai paradisul, vrei cerul. Și zici încet: -Știți, ceva e ciudat. Sunt în întuneric. Există o ființă care a luat cerul cu ea când a plecat. Iubiți?
O da, o întunecată transfigurare înstelată ce e amestecată în această tortură. Și da, există extaz în agonie.
 Dragostea este o respirație cerească a aerului din paradis.

„Fisuri sub temelie”

Orizontul era acoperit de nori întunecați îngrămădiți laolaltă. O umbră ciudată care se apropia tot mai mult, întinzându-se încetul cu încetul peste oameni, peste lucruri, peste idei; o umbră care venea din furie şi din sisteme. Tot ceea ce fusese înăbuşit în grabă se frământa şi fierbea. Uneori, conştiinţa omului onest trebuia să-şi recapete suflul, într-atât de tulbureera acest aer în care sofismele se amestecau cu adevărurile. Sufletele tremurau în neliniștea socială ca frunzele la apropierea furtunii. Tensiunea electrică era atât de mare încât, în răstimpuri, primul venit, un  necunoscut, aprindea o scânteie. Apoi întunericul crepuscular se lasă din nou. Sin când în când, tunete profunde și surde aminteau de fulgerele ce încărcau norii din belșug.

                                                                                                                      Țepeș F. 25.03.13                            

Trecut, unde eşti oare?

O picătură, un strop, o minusculă parte din trecut mai dăinuie în amintirea-ţi afumată de focurile dragostei, dragostei adevărate. Nu privesc înnapoi, căci s-ar putea să mă îndrăgostesc din nou de tine. Cel mai mare păcat. Fac şi aş doilea pas. Tu nu te uiţi după mine. Oare aşa-i normal? Nu cred. Nici măcar cea mai mică urmă de remuşcare? Nici măcar un gram de părere de rău că m-ai minţit?
O nouă zi, de data asta fără tine. Învăţ să păşesc singur, un nou pas, fără a mă gândi la tine, un nou stil de mers, fără ca să-mi mai pese de tine. Învăţ să privesc la viitor fără "noi" ci doar cu "eu". Învăţ să vorbesc o altă limbă, diferită de cea care-mi spunea "noapte bună".
Păreri de rău? Poate doar că nu te-am făcut mai mult să înţelegi ce e viaţa. Altele mai importante? Nici nu se pune problema.
Iar dacă tot ce ai citit nu-i înţelegi rostul pune-te în situaţia mea. Nu o ştii? Află-o!
                                                                                    Tepeş Florin 21.01.13