Orizontul era acoperit de nori întunecați îngrămădiți laolaltă. O umbră ciudată care se apropia tot mai mult, întinzându-se încetul cu încetul peste oameni, peste lucruri, peste idei; o umbră care venea din furie şi din sisteme. Tot ceea ce fusese înăbuşit în grabă se frământa şi fierbea. Uneori, conştiinţa omului onest trebuia să-şi recapete suflul, într-atât de tulbureera acest aer în care sofismele se amestecau cu adevărurile. Sufletele tremurau în neliniștea socială ca frunzele la apropierea furtunii. Tensiunea electrică era atât de mare încât, în răstimpuri, primul venit, un necunoscut, aprindea o scânteie. Apoi întunericul crepuscular se lasă din nou. Sin când în când, tunete profunde și surde aminteau de fulgerele ce încărcau norii din belșug.
Țepeș F. 25.03.13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu