E pentru tine.

 -Clipe?
-Sunt prea puţine.
-Ore?
-Sunt prea multe.
-Amintiri?
-Sunt prea dureroase.
-Sentimente?
-Îmi pare rău că mai există.
-Plăcere?
-Mai poate fi plăcere după ce te-a minţit?
-Ură?
-Ooo... Nu, nimeni nu merită asta.
-Răzbunare?
-Arma celui slab de minte.
-Încredere?
-În cine? Niciodată.
-Dorinţă?
-Poate vrei să spui dorinţe, şi sunt multe.
-Suferinţă?
-Nu, nu...ar însemna milă.
-Cuvinte ascunse?
-Exact cum îi place ei.
-Iubire?
-Ce o mai fi şi aia?
-Acum m-am prins, cumva sunt minute?
-Nu neică, ani întregi.
                                                           Florin Ţ. 19.dec.12

"Domnişoara S"

-Bună dimineaţa!
Ziua începe plăcut, poate nu chiar cum şi-ar fi dorit, însă simte că în adâncul sufletului există un sentiment cum că astăzi i se va schimba viaţa, în vine îi curge sângele ce-i dă puterea să se ridice mai voios din pat şi să creadă că este altcineva, cu o altă viaţă, că peste noapte i s-a scris un alt destin iar acum aşteaptă să i se îndeplinească.
După câteva ore se va minuna de prezenţa domnişoarei S, i se va confirma buna dispoziţie de dimineaţă. O nu, toate acestea se vor destrăma odată, cândva, în trecutul apropiat sau depărtat. De ce oare nu a simţit asta mai devreme, ca după să nu mai sufere în zadar? Cineva era în plus la prima lor întâlnire sau ceva era în plus la primul lor sărut, altfel nu s-ar explica ceea ce există acum, ceea ce cei doi copii sunt acum: doi străini, unul încă sperând iar altul ingorând, ca dintodeauna sentimentele celuilant.
-O seară minunată în continuare!
                                                                                                                          Florin Ţ. 24.dec.12

"Fiecare om este un cimitir de intenţii nerealizabile"

Oraşul întreg e învăluit în pâcla groasă de ceaţă ce creează o atmosferă mohorâtă, dându-i tânărului cetăţean rătăcit cu paltonul ud şi ochii încremeniţi de frigul ce tocmai dă ultima luptă. Alţi oameni trec pe aleea înzăpezită cu alte griji ce nimeni nu le ştie, chiar dacă le-ar fi fost scrise pe o foaie tot nu le-ar înţelege toată lumea. Judecătorii, profesorii sau simplii oameni nu sunt lipsiţi de grijile lumeşti, care încep din ce în ce mai mult să invadeze viaţa şi ne transformă liniştea în îngrijorare, timiditatea în nepăsare , nevoia de a fii fericit a tânărului licean ce stă acum şi cugetă, sau poate pur şi simplu iubeşte, însă nu-şi dă seama sau încearcă să nege acest lucru.
Este doar o lume plină de nelinişti, de indivizi cu probleme, fiecare ale lor, fiecare trăind o tragedie sau o poveste de dragoste, un roman nescris, cu atâtea întâmplări şi care, dacă ar fii scris ar oferii autorului o faimă de invidiat.
-"Bună dimineaţa. Îţi doresc o zi minunată!"
Toate grijile parcă dispar, toată ceaţa parcă s-a ascuns într-un ungher doar ca să-i ofere prilejul sa spună că "e o zi minunată". Toată lumea pare că îi zâmbeşte. Oare un simplu cuvânt poate schimba atâtea, oare o simplă privire, un simplu gest poate face un suflet mai fericit?

-"Bine.( Mi-a fost dor de tine şi ador să te văd lângă mine)"
E atât de greu de spus asta? Poate că da, odată ce în gândul lui zboară asemenea cuvinte nerostite vreodată, sau poate rostite, dar doar de vocea interioară pe care o aude în fiecare dimineaţă rostind rugăciunea.
-"Pa. Să ai grijă de tine"
Ceaţa învăluie din nou oraşul, oamenii din nou mişună, fără să mai fie interesaţi de grijile celuilant, iar tânărul în palton ud rătăceşte din nou, după discuţia cu unul din prietenii săi despre un subiect prea puţin interesant, ce i-ar putea alunga starea de muribund. Totul revine la normal.
                                                                                                                         Florin Ţ. 17.dec.12

"Iubirea îi face pe oameni egali"

[...] Fulgi mari de nea se lasă pe toate clădirile din micul orăşel ce pare îngheţat, neînsufleţit de nici o mişcare cât de mică ce i-ar putea da viaţă. Până şi câinii stau zgribuliţi, ascunzându-se de fantoma albă ce încetul cu încetul bântuie fiecare colţişor cât de ascuns ar fii el. Chiar şi aceşti câini ce s poate chiar treizeci, mii de oameni mişunau, fugind de la o sdea doar odată de an, sau poate nici atunci, făcându-i pe copii să-l scrie lui Moş Gerilă pentru o smplă bucată de pâine albă  sau măcar portocala pe care o savurau cât mai mult posibil şi-i împrăştiau mirosul în toate camerele, schimbând câtuşi de puţin atmosfera de cavernă cu miros de mucegai sau cu gândaci mai mari decât simplele calcule din punct de vedere a mărimii lor existente în acele timpuri.
Aici, în aceste peisaje minunate, cu aceste momente atât de plăcute pe moment exista ceva adevărat ce nu se uită niciodată, ce ardea în sufletele muncitorilor oricât de frig era afară sau oricât de tare ar fi bătut vântul. Acel ceva se numea iubire, iubirea adevărată pe care Dumnezeu a lăsat-o, iubirea care nu permitea nici un compromis, iubirea care nu te lăsa să-ţi părăseşti scumpa soţie de acasă pentru o nouă venită în secţie sau pentru prietena ei cea mai bună. [...]
                                                                       Florin Ţ.  11 dec. 12