Pentru că e viața.

De va exista vreodată cineva ce te va împinge îndărăt, nu uita că acolo, în acel îndărăt există o ființă ce veghează asupra liniștii tale, asupra fericirii, iar acea ființă, cea căruia i-ai spus cândva „te iubesc”, cea care, cândva a fost totul pentru tine te va ajuta să treci peste acest moment, te va ajuta să redevii persoana care ai fost, te va duce chiar mai sus decât ai fost. V-a ajunge cu tine pe cele mai înalte culmi, a paradisului ori a raiului și-ți va face viața frumoasă. Ca să ajungi sus trebuie să fi jos. Ca să fi deștept trebuie să fi prost. Ca să trăiești trebuie să te naști. Ca să te naști trebuie să fi nimic.

Nu ajunge doar un cuvânt în a explica, nu ajunge doar o picătură ca o floare să fie frumoasă. Toate lucrurile trebuiesc tratate ca pe o știință, ca pe o tehnică ce trebuie învățată, sau ca pe un origami ce trebuie rezolvat pentru a trece mai departe. Și vrei să treci mai departe? E greu tare. Doar cei care știu cu adevărat pot face asta. E o artă cea a ”nu-mi pasă, trec mai departe„ și o știință exactă cea a ”Am trecut mai departe, am trecut și de asta...„ Niciodată nu poți spune că nu ai o viață frumoasă. Ceea ce te va face mai optimist nu e trecutul,ci viitorul. Ceea ce te va stimula să treci mai departe nu e ceea ce au făcut alții, ci ceea ce vei face tu. Și iată că uneori, poți spune că viața mi-am făcut-o eu.

Doar ea...

E dimineață.
Soarele cu ale lui veșnice și arzătoare raze răsare de după clădiri luminând calea și lăsând în urma ta un întreg univers de stele și presărat cu milioane de minuni dumnezeiești ce-ți revarsă misterioasa-ți agonie în râurile ce merg spre necunoscut.
O privire de a ei, un gând de-al lui, o lacrimă de-a ei și-un fir de păr de-al lui va crea toată lumea lor. O lume în care durerea va urma calea cea mai neplăcută, transformându-se până la ei în plăcere, unde ura v-a călători cu cel mai accidentat automobil, iar până la ei aceasta se va schimba în iubire. „Iubește-i pe cât de mult te urăsc.” Toate în lumea lor după acest principiu se bazează.

- Iubito, hai să plecăm departe, unde doar Dumnezeu va știi de noi, și acolo lumea noastră va fi cum ne-o dorim .
-Iubite, ia-mă departe, căci lumea asta mă sufocă.
Cei doi copii își șoptesc încet, sub clar de lună, îmbrățișați ca niciodată, fără ca să le pese de nimic. E noapte, iar oamenii se strâng acasă să-și mai spună încă odată un sincer „Te iubesc”.  
                                                                                                                        Florin Ț. apr. 2013

„O inimă sub o piatră”

Să reduci Universul la o singură ființă, să preamărești o singură ființă ca pe Dumnezeu, iată ce este dragostea. Unele gânduri sunt rugăciuni. Există momente în care, oricare ar fi atitudinea corpului, sufletul e îngenuncheat. Dacă ești piatră, fii magnet; dacă ești plantă, fii simțitor; dacă ești om fii iubire. Nimic nu-i este dragostei îndeajuns. Ai fericirea, vrei paradisul; ai paradisul, vrei cerul. Și zici încet: -Știți, ceva e ciudat. Sunt în întuneric. Există o ființă care a luat cerul cu ea când a plecat. Iubiți?
O da, o întunecată transfigurare înstelată ce e amestecată în această tortură. Și da, există extaz în agonie.
 Dragostea este o respirație cerească a aerului din paradis.