Paşi spre fericire

Păşeşti încet, prudent doar pentru că nu e lumea ta. Dacă ar fii a ta ai păşi încrezător, ferm şi sigur de unde vei ajunge, că doar e lumea ta, creată de tine, iar tu eşti Dumnezeul ei.

Îţi este frică de ce va urma mâine sau de ce te va aştepta după colţ? Poate un om care nu-ţi ate grija, sau poate un cunoscut, poate chiar iubita! Este lume Lui, în care el ştie ce să facă mai bine cu tine, degeaba având în tine siguranţa că nu vei cădea jos. Este lumea Lui, cea pe care a creat-o în 6 zile, în care l-a creat pe om ca fiind stăpânitor, nu atotştiitor.



După cum spunea cunoscuta Ellen G. White: " Pregătiţi-vă de o călătorie fericită, dar în acelaşi timp zguduitoare. După aceea nu veţi mai fii aceiaşi".

Ajungi încet la destinaţia vieţii şi parcă ultimii metrii rămaşi din drum sunt cei mai impracticabili. Te loveşti de nenumărate greutăţi ce-ţi copleşesc sufletul şi te fac să renunţi. Dar ce? Te asemeni cumva cu ceilanţi, care odată ajuns la al 99 km renunţă? Nu! Aşa că treci şi peste ultimul km, oricât de greu ar fi. Nu renunţa la "CEVA" aşa de uşor! Doar cei care au trecut şi peste al 100-lea km au triumfat cu adevărat în viaţă.

Însă este adevărul!

                                                                      Din lipsă de preocupare, iată ce a ieşit:
      E ca şi când o lume întreagă ar fi a ta! E ca şi când lumea ar fii doar un simplu obstacol în ceea ce vrei să faci. Ţi se pare că toată lumea te invidiază, doar pentru ca să te ajute să-ţi formezi un alt caracter. Toată lumea, parcă nu te bagă în seamă, este indiferentă, pentru ca să înveţi pe mai târziu că şi tu poţi să faci precum ei! E ca şi cum o persoană sau un cunoscut te opreşte pe stradă şi-ţi oferă o îmbrăţişare , atunci când te aşteptai mai puţin, atunci când erai cu adevărat prea cufundat în monotonia oraşului. Un simplu "Salut!" te poate schimba, îţi poate da încredere că eşti cu adevărat cine eşti, nu cine te crezi, doar pentru că ai greşit odată!
Chiar şi o singură clipă e poate face să cazi, însă pentru a te ridica îţi trebuie o infinitate de alte clipe . Chiar şi un singur cuvânt, spus unde nu trebuie poate să te despartă de cineva, fără ca, pe urmă scrisori întregi de cuvinte să nu fie de prisos pentru a ierta.
E ca şi când ar veni sfârşitul, toată lumea ignoră pe toată lumea, doar ca să îşi îndeplinească obiectivele, şi acelea nedemne de Împărăţie. E ciudat. Da! Însă este adevărul! 
" Pentru credincioşi, ca şi pentru primii ucenici, ceea ce părea întunecat înţelegerii lor în ceasul încercării avea să fie clarificat după aceea. Când aveau să vadă "sfârşitul pe care-l va da Domnul" urmau să ştie că, în ciuda încercării rezultate din greşelile lor, olanurile Sale pline de iubire faţă de ei s-au împlinit cu fidelitate." Cap. 19: "Tragedia Veacurilor".
Fiind conştient că ajunsesem la capătul a tot ce-mi era familiar, am înţeles că nu aveam cum să merg mai departe de  unul singur. Am aşteptat. Mi se şoptea în inimă ce trebuia să fac... În vreme ce stăteam pe marginea drumului şi mă ştergeam de lacrimi m-a sunat un prieten...[...].