Tu ești singurul creator al vieții tale

         Începe să-ți fie dor de trecut, de tot ceea ce te-a făcut fericit, de tot ce ți-a dat motive să zâmbești și să te simți cel mai norocos om din lume. Însă ai uitat un singur lucru: Trecutul nu se va mai întoarce niciodată, ci va rămâne ca un simplu tablou pictat. Depinde de viitorul tău dacă-l faci să fie de milioane sau doar o simplă amestecătură de culori, fapte și sentimente. Nu rata niciodată ocazia să faci din prezentul tău o poveste de neuitat și din viitorul tău un scop bine determinat. Viata poate fi un continuu coșmar sau o călătorie printre stele. Depinde de tine cu ce mijloc de transport te deplasezi.
        Renunță la lucrurile ce nu te fac să te simți bine, lasă deoparte prieteniile care îți aduc numai beneficii negative, uită toate întâmplările urâte din trecut care încă te mai afectează. Șterge lacrimile care ți-au curs anul trecut și care încă mai au urme în sufletul tău, luminează locurile întunecate ale sufletului tău, pentru că nu știi niciodată ce calitate se poate ascunde acolo. Iartă toate greșelile care ți-au fost făcute pentru că, după cum vezi, încă ești în viață, încă ai sentimente și încă poți iubi. Iartă-i pe cei care ți-au pus piedică în drumul tău spre succes, pentru că toți aceia nu ajuns decât să te vadă după un timp strălucind la destinație. Iar dacă în momentul de față stai și te gândești la tot trecutul tău, nu o mai face, un viitor așteaptă să fie plănuit, o dorință așteaptă să fie îndeplinită, iar acea dorință nu poate fi decât a ta.  „Nimic nu valorează mai mult decât ziua de astăzi.” Nu lăsa ca prezentul să se transforme într-o altă zi, cu „nimic important.” Nu lăsa pe nimeni din jurul tău să te transforme în ceea ce vor ei, ci fă totul cum simți tu. În plus ai încredere în tine. Tu ești singurul creator al vieții tale. 

„Nu știu ce este fericirea dar o să aflu...”

               O clipă ai sperat la ceea ce îți făcea plăcere, mai de mult, când reușeai să-i faci pe oameni fericiți, o clipă ai închis ochii și te-ai revăzut în trecutu-ți minunatului tău castel construit din nimic, un castel ce nu avea să se prăbușească ani întregi doar pentru simplu fapt că exista încrederea de sine.  O clipă ți-ai dorit să fi la fel, o clipă ai simțit parfumul de primăvară al nestematelor de dimineață, și, de asemenea, o clipă te-ai simțit atât de puternic încât erai în stare să schimbi lumea, să o faci să fie mai frumoasă, să o zugrăvești în culori vii, culorile vieții tale. O clipă ai avut puterea de a intra în mintea fiecăruia dintre noi, iar în următoarea clipă te-ai îngrozit de ceea ce se ascundea în mințile noastre, de la planuri de succes până la idei banale despre o carte uitată acasă în timp ce tu erai în vacanță. E impresionant cât de ușor poți pătrunde în mintea noastră, și e și mai impresionant dacă nu numai că ne asculți toate gândurile dar le și pui pe cele bune în practică iar pe cele rele le incendiezi. Minte diabolică, știu. Nimeni nu o poate schimba doar pentru că nu o place. E singura cale de apărare pe un front de oameni care se luptă pentru a câștiga ceva fictiv, ceva ce nu le va aduce fericirea veșnică. Cea mai mare greșeală a noastră nu este aceea că nu știm să căutăm fericirea ci aceea în care o căutăm în cele mai nepotrivite locuri. Cea mai mare greșeală a oamenilor din trecut nu este faptul că nu au găsit fericirea, ci faptul că ne-au lăsat pe noi în același loc în care s-au găsit și ei: „Nu știu ce este fericirea dar o să aflu de acum înainte”.

                În adâncul minților nu se găsesc idei rele ci doar lipsa curajului de a crede că acestea sunt de succes. În mintea ta acum nu este un plan de distrugere a societății ci doar un instinct înnăscut. Păcat însă. 

O lume albă în culori închise

Geamuri fremătând a viață

Visuri ce au fost mereu ucise,

Univers, priviri abandonate

O lume albă în culori închise

Și te mai face să zâmbești

Cu povești ce-au fost nescrise

Nu-ți pare real ceea ce citești,

Căci e o lume albă în culori închise

Povestea asta, zău parcă e basm

În care te-au cufundat în vise

Trezește-te! A fost doar un pleonasm 

Acum e doar o lume albă în culori închise

E scrum.

Și gânduri tresar încet
În drumu-ți asfințit,
Tu mai scrii ceva, pecet
Fără să stai, neostenit.

Aiurea, fețe de copii uitate
Dorințe. O! Dar de neîmplinitâ
Gândurile tale veșnic amanetate
În trecutu-ți din cenușă clădit.

Pășești cu grabă, neînfricat,
Versul ți-e deja scris
Din  inima ea ți-a plecat
Și te-ai cufundat într-un veșnic vis.

Degeaba, acum e dusă nebuna
Nu mai căuta amintiri acum,
Nu mai e doar ea, doar una
Nu te mai gândi, e scrum.