„Nu știu ce este fericirea dar o să aflu...”

               O clipă ai sperat la ceea ce îți făcea plăcere, mai de mult, când reușeai să-i faci pe oameni fericiți, o clipă ai închis ochii și te-ai revăzut în trecutu-ți minunatului tău castel construit din nimic, un castel ce nu avea să se prăbușească ani întregi doar pentru simplu fapt că exista încrederea de sine.  O clipă ți-ai dorit să fi la fel, o clipă ai simțit parfumul de primăvară al nestematelor de dimineață, și, de asemenea, o clipă te-ai simțit atât de puternic încât erai în stare să schimbi lumea, să o faci să fie mai frumoasă, să o zugrăvești în culori vii, culorile vieții tale. O clipă ai avut puterea de a intra în mintea fiecăruia dintre noi, iar în următoarea clipă te-ai îngrozit de ceea ce se ascundea în mințile noastre, de la planuri de succes până la idei banale despre o carte uitată acasă în timp ce tu erai în vacanță. E impresionant cât de ușor poți pătrunde în mintea noastră, și e și mai impresionant dacă nu numai că ne asculți toate gândurile dar le și pui pe cele bune în practică iar pe cele rele le incendiezi. Minte diabolică, știu. Nimeni nu o poate schimba doar pentru că nu o place. E singura cale de apărare pe un front de oameni care se luptă pentru a câștiga ceva fictiv, ceva ce nu le va aduce fericirea veșnică. Cea mai mare greșeală a noastră nu este aceea că nu știm să căutăm fericirea ci aceea în care o căutăm în cele mai nepotrivite locuri. Cea mai mare greșeală a oamenilor din trecut nu este faptul că nu au găsit fericirea, ci faptul că ne-au lăsat pe noi în același loc în care s-au găsit și ei: „Nu știu ce este fericirea dar o să aflu de acum înainte”.

                În adâncul minților nu se găsesc idei rele ci doar lipsa curajului de a crede că acestea sunt de succes. În mintea ta acum nu este un plan de distrugere a societății ci doar un instinct înnăscut. Păcat însă.