O picătură, un strop, o minusculă parte din trecut mai dăinuie în amintirea-ţi afumată de focurile dragostei, dragostei adevărate. Nu privesc înnapoi, căci s-ar putea să mă îndrăgostesc din nou de tine. Cel mai mare păcat. Fac şi aş doilea pas. Tu nu te uiţi după mine. Oare aşa-i normal? Nu cred. Nici măcar cea mai mică urmă de remuşcare? Nici măcar un gram de părere de rău că m-ai minţit?
O nouă zi, de data asta fără tine. Învăţ să păşesc singur, un nou pas, fără a mă gândi la tine, un nou stil de mers, fără ca să-mi mai pese de tine. Învăţ să privesc la viitor fără "noi" ci doar cu "eu". Învăţ să vorbesc o altă limbă, diferită de cea care-mi spunea "noapte bună".
Păreri de rău? Poate doar că nu te-am făcut mai mult să înţelegi ce e viaţa. Altele mai importante? Nici nu se pune problema.
Iar dacă tot ce ai citit nu-i înţelegi rostul pune-te în situaţia mea. Nu o ştii? Află-o!
Tepeş Florin 21.01.13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu