Tu.

Un peisaj nemaipomenit îți inundă sufletul adus de  mirosul negreșit al crinilor ce au crescut pe marginea prăpastiei, acum depinzând doar de un singur lucru: viața de după prăpastie, ce pare, inițial aceeași, fără nici o diferență sau schimbare majoră ce ți-ar modifica modul tău de a fi. Doar lasă-ți gândul să zboare ușor, peste albul nemuritor al oceanului de nori din vârful muntelui tău, și destinu-ți va fi scris cu cerneală albastră pe foiță de aur. Nu uita, orice semn de întrebare vine, nu de la Creator, ci de la noi, oamenii, iar inspirația nu se naște într-o minte umană ci într-o fabrică divină ce e capabilă să te trezească din somn și să-ți șoptească la ureche o inevitabilă întâmplare, ce poate a fost tristă din cauza picăturilor de ploaie ce și-au lăsat amprenta pe desenul tău, ce vroiai să i-l dai bunicii, în semn de respect, sau urmai să devii mare pictor, excelând cu operele tale: scene din viața unui oraș sufocat de grija banilor.
Ridică-ți privirea! În fața ta se află viața, cea care, negreșit îți curge prin vine. Cea căruia îi ești dator de ceea ce ești, ca om. Cea care te va părăsi într-un moment dat, chiar dacă ești bogat sau sărac, pentru că ea ascultă Șeful. Mergi mai departe, până ce ultima picătură va mai putea fi scursă, până ce ultima privire ți se va putea aduce, până ce ultima iubire va fi uitată, și vei ajunge ceea ce ți-ai dorit mereu: totul.