Luate din cartea vieţii, din "Un mic univers"
Viaţa.Viaţa este un miracol, un dar de care noi, toţi suntem datori Lui, în egală măsură. Viaţa noastră are însă multe străzi, multe drumuri ce pot fi urmate, neştiind şi nefiind conştienţi uneori unde ne-ar duce. [...]Dacă ai părăsit drumul , este alegerea ta. Însă mai faci un pas, şi mai faci încă unul şi încă doi, într-un final ajungând la destinaţie. Acea destinaţie este comună tuturor persoanelor care nu le mai avem printre noi, sau care le avem însă nu pentru mult timp. [...]
Pe parcursul tot acestui drum fiecare dintre noi se va confrunta cu probleme, cu nefericiri, cu bucurii şi împliniri, însă toate acestea sunt influenţate de modul de abordare a vieţii, de fiinţa şi psihicul nostru. Dacă mergi pe drum, tu singur alegi să calci în baltă, ca pe urmă să te şi uzi, şi să îţi şi murdăreşti pantofii, sau pur şi simplu să o ocoleşti, pentru ca, după să mergi acasă cu pantoful curat şi uscat. A fost alegerea ta atunci când ai călcat în baltă să fii atent la cioara de pe gard.
Uneori, atunci când te prăbuşeşti, trebuie doar să rămâi întins şi să speri că nu te va călca nimeni în picioare. Dacă nu te va călca nimeni şi vei rămâne suficient timp întins, nemişcat, respirând încer, refuzând să te vaiţi, Dumnezeu te va ridica şi-ţi va efectua o operaţie pe suflet.
Trebuie să învăţăm să nu renunţăm atunci când aşteptările nu ne sunt îndeplinite sau când promisiunile sunt încălcate. A proceda astfel înseamnă să refuzi corectarea greşelilor şi reprezintă o dovadă a incapacităţii de a te ierta pe tine însuţi sau pe orice are nevoie de iertare.
Florin Ţepeş 04.2012
Aww:"> Superb :*
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
Ștergere